Apasati pe imagini pentru vizualizare
Biserica Sf. Treime se afla pe strada Ion Codru Dragusan, numarul 6.
Dupa ce, in anul 1723, li s-a rapit biserica, ctitorie brancoveneasca, romanii ortodocsi fagaraseni s-au vazut nevoiti sa-si ridice alta. inceputa in anul 1782, noua biserica a fost terminata un an mai tarziu, iar turnul acesteia abia in 1791.
Documentele zidirii bisericii, gasite cu ocazia repararilor efectuate in 1896, atestau ca mesterii zidari fusesera brasoveni. Biserica este pastratoarea unor valori artistice , intre care amintim doua icoane pictate in ulei in 1725.
Existenta bisericii a fost foarte mult legata de negustorii romani din Fagaras care au sustinut-o cu fonduri, dar si de numele unor intelectuali, initiatori ai proiectului de infiintare la Fagaras a unei institutii scolare romanesti; aceasta scoala, infiintata in 1869, a functionat pe langa biserica doar pana in 1873.
Biserica Sf. Treime este unul dintre cele mai importante obiective turistice din
Fagaras, obiectiv pe care nu ar trebui sa-l ratati daca va aflati in
apropiere.
Cei care vor sa-si petreaca aici vacanta isi pot lua
cazare Fagaras
, in zona aflandu-se o serie de pensiuni si vile.
Coordonate GPS: 45.853913,24.977703
Traseul Fagaras - Curmatura Zarnei - Curmatura Lescului Mic
Traseul incepe din Curmatura Zarnei, se depasesc Varful Fata Unsa (2.246 metri), Varful La Fundul Langii (2.240 metri), Varful Ludisor si s
Monumentul Eroilor Romani din Primul Razboi Mondial a fost ridicat in anul 1931 din initiativa si prin contributia Societatii de ajutor si cultura din Galati-Fagaras.
Autorul este sculptorul Danila
Construita in 1712 (dupa ce vechea biserica, aflata in perimetrul actualului centru al orasului, a fost distrusa), biserica adaposteste, chiar la intrare, doua valoroase coloane; in interior se gasesc
Biserica „Sfantul Nicolae", ctitorie a lui Constantin Brancoveanu, se afla pe strada Tudor Vladimirescu, numarul 6. A fost inaltata cu daniile domnitorului si ale sotiei sale Doamna Marica, dup
Cetatea Fagarasului este cel mai impunator monument al tinutului, unul dintre cele mai mari si mai bine pastrate din intreaga tara si chiar din Europa.
Complexul feudal fortificat de la Fagaras , a c
Materialele postate pe acest site apartin autorilor si se afla sub protectia Legii Dreptului de Autor.
Preluarea lor se poate face doar cu acordul scris al autorului si cu citarea sursei cu link activ catre
acest site.